English versionEN
Starea actuală

Starea actuală

Cercetare sociologică și juridică privind legislația muncii și relațiile industriale 

A fost lansată cercetarea sociologică și juridică privind impactul legislației muncii și a dialogului social adoptate în anul 2011. Aceasta a fost realizată de Av. Camelia Constantin, Societatea Civilă de Avocatură “Cincan și Constantin” şi drd. Ștefan Guga, Central European University, Budapesta, în cadrul proiectului "Abordarea provocărilor generate de noua legislaţie a muncii şi a dialogului social în România"

Cercetarea poate fi decărcată de aici și este însoțită de un addendum, disponibil aici. Pentru acesta din urmă, datele au fost obținute ulterior lansării studiului - de la Inspecția Muncii, după încercări repetate - și se referă la numărul de contracte colective de muncă active la nivel de unitate, la data de 16 septembrie 2015, respectiv la numărul de contracte pe categorii de semnatari: sindicate reprezentative și reprezentanți ai salariaților. 


Cercetarea juridică şi-a propus să analizeze influenţa modificărilor legislative din anul 2011 asupra dialogului social, cu precădere asupra celui bipartit. O primă analiză trasează ideea unui dezechilibru produs în exercitarea dreptului de libertate sindicală, restrângerile aduse lipsindu-l, în mare parte, de conţinut.

Se au în vedere astfel: limitările impuse de către statul român în cazul înfiinţării unei organizaţii sindicale, reducerea semnificativă a dreptului de negociere colectivă prin cerinţe excesive pentru reprezentativitate, prin dispariţia contractului colectiv de muncă la nivel naţional sau prin eliminarea efectelor reale ale unui contract colectiv la nivel de sector de activitate, dar şi prin restrângerea drastică a posibilităţii de declanşare a conflictelor colective, inclusiv a grevei.

Concluziile studiului încearcă să clarifice piedicile puse de leguitor, dar şi să creioneze soluţiile pe care partenerii sociali le au la dispoziţie pentru asigurarea unui climat de stabilitate în  raporturile de muncă, prin intermediul dialogului social.

În a doua parte a lucrării,  cercetarea s-a axat pe cenzurarea modului de transpunere efectivă a unor drepturi comunitare în viaţa salariaţilor şi, mai ales, asupra rolului jucat de partenerii sociali în respectarea acestora. A reieşit că sunt situaţii în care chiar organizaţiile sindicale ignoră aceste drepturi fundamentale, precum timpul maxim de lucru săptămânal, dar şi faptul că unele categorii de angajaţi nu beneficiază de protecţie obligatorie, în caz de insolvenţă a angajatorului sau că normele legale tind spre a exclude din sfera dreptului muncii şi a protecţiei sindicale pe cei care muncesc "la negru".

Concluziile preliminare ale cercetării sociologice au la bază 29 de interviuri cu diferiţi factori interesaţi din aria dialogului social, dar şi statistici oficiale recente, precum și o gamă largă de surse secundare relevante.

Primele concluzii arată faptul că cea mai importantă cauză a stării generale disfuncţionale a dialogului social în România este slăbiciunea partenerilor sociali - atât în plan intern, cât și în relația cu ceilalţi parteneri de dialog -, ceea ce înseamnă că premisele esențiale pentru funcţionarea dialogului social lipsesc.

Având sindicate şi patronate fragile, există puține stimulente și multe constrângeri pentru angajați și angajatori de a se organiza, dar și pentru Guvern de a aborda sindicatele și patronatele în calitate de parteneri autentici de dialog. Dialogul social tripartit este aproape formal în România și rareori oferă o contribuție reală în luarea deciziilor guvernamentale; în mare parte joacă un rol ornamental în justificarea deciziilor pe care Guvernul le ia în mod unilateral.

După anul 2011, negocierea colectivă bipartită s-a descentralizat în mod radical, în special în sectorul privat. Numărul de contracte colective la nivel de sector şi grup de unităţi a scăzut dramatic în ultimii ani, din cauza unor noi restricții legislative, a ostilităţii generale a angajatorilor, dar și din cauza incapacităţii sindicatelor de a se constitui în contrapartidă faţă de angajatori și Guvern.

După ce a suferit o lovitură puternică în anii 2010 şi 2011, negocierea colectivă la nivel de întreprindere a înregistrat o revenire după anul 2012, dar nu şi în sectorul public, unde negocierile rămân sever restricționate. Având în vedere înrăutățirea situației angajaților pe piața muncii și descentralizarea radicală a negocierilor colective, negocierea colectivă la nivel de întreprindere a devenit mult mai dificilă de la debutul crizei economice și după modificarea legislației.

 

Recomandările care reies din această cercetare subliniază importanța consolidării organizațiilor sindicale și patronale. Acestea includ măsuri care să conducă la construirea unui dialog social tripartit mai transparent și mai democratic, eliminarea restricțiilor în cazul contractelor la nivel de sector şi grup de unităţi şi reducerea pragului necesar constituirii de sindicate la nivel de întreprindere, în vederea favorizării formării de noi organizații sindicale în sectorul privat.
O concluzie importantă a acestui studiu este însă faptul că orice astfel de modificare adusă cadrului juridic existent nu va reuși să creeze efecte pe termen mediu și lung, în lipsa re-evaluărilor substanțiale și modificărilor de strategie în rândul partenerilor sociali, în mod particular în rândul sindicatelor.