English versionEN
Legiferarea muncii

Legiferarea muncii

Munca a fost legiferată ca urmare a înfiinţării, prin Tratatul de pace de la Versailles (1919), a Societăţii Naţiunilor. Aici, ea era definită oficial ca fiind un drept, nu o marfă. 

Documentul crea un Birou Internaţional al Muncii, strămoşul Organizaţiei Internaţionale a Muncii de azi, pe lângă primul for mondial, Societatea Naţiunilor. 

 

Înaltele Părți Contractante, recunoscând că bunăstarea fizică, morală și intelectuală a angajaților este de o importanță vitală din perspectivă internațională, au pus bazele, pentru a atinge acest obiectiv măreț, organismului permanent prevăzut în secțiunea I (Biroul Internațional al Muncii), care este asociat Ligii Națiunilor.

 

Ele recunosc că diferențele de regiune, obiceiuri, de oportunitate economică și tradiție industrială fac dificilă obținerea unei uniformități imediate, absolute a condițiilor de muncă. Convinse că munca nu ar trebui considerată doar o marfă, Înaltele Părți Contractante consideră că există metode și principii de reglementare a condițiilor de muncă pe care toate comunitățile industriale ar trebui să încerce să le aplice, în măsura în care circumstanțele speciale în care se pot găsi le-ar permite.

 

Pentru Înaltele Părți Contractante următoarele metode și principii sunt considerate a fi de o importanță specială și urgentă:

1. Principiul director enunțat mai sus, potrivit căruia muncă nu ar trebui considerată doar ca o marfă sau articol de comerț.

2. Dreptul de asociere în vederea urmăririi tuturor scopurilor legale, atât pentru angajați cât și angajatori.

3. Plata lucrătorilor cu un salariu adecvat menținerii unui nivel rezonabil de viață corespunzător cu timpul și țara lor.

4. Stabilirea ca scop de atins, pretutindeni unde acest lucru nu a fost încă realizat, a zilei de muncă de opt ore sau a săptămânii de lucru de patruzeci și opt ore.

5. Adoptarea unei perioade de repaus săptămânal de minim douăzeci și patru ore, care ar trebui să includă duminica, ori de câte ori este posibil.

6. Eliminarea muncii copiilor și obligația de a limita timpul de lucru al tinerilor de ambele sexe, pentru a le permite să-și continue educația și dezvoltarea lor fizică.

7. Principiul egalității de remunerare, indiferent de sex, pentru o muncă de valoare egală.

8. Normele stabilite în fiecare țară în ceea ce privește condițiile de muncă ar trebui să asigure tratamentul echitabil economic al tuturor lucrătorilor rezidenți legal în țară.

9. Fiecare stat ar trebui să organizeze un serviciu de inspecție, cuprinzând şi femei/în componenţa căruia să se regăsească şi femei, pentru a asigura punerea în aplicare a legilor și reglementărilor pentru protecția lucrătorilor.

Fără a proclama că aceste principii și metode sunt complete sau definitive, Înaltele Părți Contractante sunt de părere că acestea sunt făcute să ghideze politica Ligii Națiunilor și că, dacă vor fi adoptate de către comunitățile industriale membre ale Societății Națiunilor, și sunt protejate în practică printr-un sistem adecvat de control, acestea vor conferi beneficii durabile pentru angajații din întreaga lume.