English versionEN
Contractele de zero ore - o capcană a angajatorilor

Contractele de zero ore - o capcană a angajatorilor

Aproximativ un million de angajați din Marea Britanie se confruntă cu insecuritatea unui loc de muncă cu ziua - zero ore. O astfel de angajată a dezvăluit prin ce trece zilnic, începând de la pauza de prânz care nu este cuprinsă în orele de muncă plătite și până la procedurile prin care se înregistrează atunci când ajunge sau când iese de la locul de muncă.

Am ajuns la serviciu la ora 9.30 dimineața. Se plătea 7 lire pe oră însă mă aflam la una dintre cele mai mari baze sportive din Marea Britanie și vedeam ce se petrece pe teren. În orice caz, până am ajus la locul meu a fost nevoie să trec prin trei filtre separate, să semnez pentru uniforma mea, să-mi pun telefonul și portofelul într-o pungă pe care nu mai aveam voie să o deschid până la sfârșitul zilei și toate lucrurile personale într-o debara. Tot acest protocol a durat 45 de minute – 45 de minute care nu apăreau pe fluturașul de salariu la finalul zilei. Așa cum nu apăreau nici cele 30 de minute de pauză pentru prânz (impuse de lege) sau cele 45 de minute cât durează protocolul de ieșire de la serviciu. Ceea ce credeam că va fi o zi de muncă (un schimb) de 12 ore – pentru că pentru atâtea ore fusesem angajată – era de fapt plătită ca fiind o zi de muncă de 10 ore din cauza procedeului standard de check-in și check-out de la locul de muncă. Bine ați venit în lumea contractelor de muncă de zero ore.

Așa arată munca pentru aproape un milion de oameni din Marea Britanie. Cu cât mă uitam mai atent la ceea ce presupunea job-ul meu cu atât observam mai multe greșeli de sistem. Femeia din spatele meu care trecea prin același protocol de intrare la locul de muncă a cerut să-și păstreze telefonul. Era mamă singură și avea nevoie să fie sigură că micuții săi ajung în siguranță acasă după școală. S-a ajuns la un compromis – putea să păstreze telefonul dacă-l ținea într-o pungă de plastic prin care avea voie să tasteze doar atunci când superiorul ei îi permitea asta.

Un tânăr a venit din afara Londrei doar pentru a fi informat că e rezervă și serviciile lui nu sunt necesare. A fost trimis acasă cu banii pentru trei ore de muncă: acopereau biletul de tren și un sandwich. A fost urmat de fata care avea codițe roz, băiatul care nu se bărbierise și de femeia care nu avea încălțăminte potrivită – aceștia din urmă n-au primit nimic în schimbul deplasării lor la locul de muncă.

La bar, clienții erau politicoși și binedispuși. Un pahar de vin de-al casei costa 6,90 lire – aproape cât o oră de muncă. Patru halbe de bere Pimm costau 34 de lire. Mare parte din atmosfera relaxată din bar fusese alimentată de note de plată scumpe. Unul dintre administratorii barului a început să o jignească pe una dintre fetele care serveau. Fetei de 19 ani i s-a spus că își mișcă bine încheietura în timp ce face cocktailurile. S-a jenat vizibil când șeful i-a spus să nu mai flirteze cu el dar a renunțat să facă ceva în privința aceasta. Bărbatul chel și supraponderal în vârstă de 40 de ani era șeful ei pentru moment – dacă ar fi făcut plângere era puțin probabil ca pe viitor să mai primească un loc de muncă de 12 ore acolo. Ni se amintea constant cât de norocoși suntem că am reușit să ne angajăm.

În timpul discuțiilor cu colegii ne-a fost greu să ocolim subiectul Brexit. Unii vedeau în asta o oportunitate pentru ca mai mulți britanici să fie angajați pe termen lung, alții spuneau că dimpotrivă, acest gen de munci puteau să fie nesigure, în schimburi obositoare de noapte, făcând curat prin birouri și alte astfel de locuri de muncă. Un tânăr a declarat: “Am să conduc la Uber” și lumea a râs de el. Cei din estul Europei nu ziceau nimic. O femeie de peste 20 de ani din Polonia era cu nervii la pământ. Avea educație universitară și experiență de muncă la birou de acasă însă venise în Anglia pentru o viață mai bună. Engleza ei era perfectă, era o tipă articulată, nu avea chef de glume, venise să muncească. Muncea pentru trei agenții, cât mai multe ore, din greu. După Brexit nu mai știa unde se situează, ce e de făcut.

Când vezi lumea contractelor cu ore zero îți dai seama că muncitorii nu au nicio putere. Să nu știi unde vei lucra în schimbul următor este un coșmar mai ales atunci când ai copii iar când ai un job nu mai ai dreptul la telefon și la portofel – nu poți nici măcar să părăsești locul de muncă fără aprobarea șefilor. Pentru majoritatea muncitorilor aceste locuri de muncă sunt niște capcane în care pot să fie exploatați la maxim. (sursa)

Ce este un contract de muncă de zero ore: Contractul de zero ore este cunoscut şi sub denumirea de „contract ocazional” (casual contract) şi este acea înţelegere între angajator şi angajat conform căreia angajatorul nu este obligat să garanteze un număr de ore minim pe săptămână, în timp ce angajatul nu este obligat să accepte munca, atunci când este solicitat. În plus, angajatului i se poate totuşi cere să semneze că se va face disponibil pentru muncă atunci este chemat la muncă, fără a se stipula numărul de ore de muncă sau de câte ori ar fi chemat la muncă. Acest tip de contract este o unealtă periculoasă în mâna angajatorilor fără scrupule. Este foarte uşor pentru angajator să pedepsească sau să răsplătească angajatul prin simpla decizie de a chema sau nu chema pe angajat la muncă. Dacă totul este bine (angajatul este muncitor, săritor, umil, dacă satisface orice alt criteriu apreciat de către angajator), atunci angajatul ar putea beneficia de un număr de ore pe săptămână suficient de mare ca să echivaleze câştigul la un loc de muncă normal. Bineînţeles, angajatului i se poate solicita să lucreze şi un număr exagerat de ore pe săptămână, să facă ture de noapte, de weekend etc, angajatul conştientizând că a-l refuza pe angajat ar putea prea bine să însemne că pe viitor ar putea să nu mai fie chemat la muncă la fel de des sau poate chiar deloc. Dintre companiile mai cunoscute putem enumera McDonalds, JD Wetherspoon, Cineworld, Sports Direct, Amazon. De altfel, cel mai mare procent de contracte de zero ore se regăseşte în industria turismului, în catering, în retail şi în fabrici.

Condiţiile de muncă de la Sports Direct au ajuns în atenţia presei după ce nişte angajaţi au declarat sub protecţia anonimatului cum numărul de ture solicitate de către companie se micşorează „miraculos” după ce angajaţii refuză munca pentru simplul motiv că au fost bolnavi câteva zile sau că au fost nevoiţi să mai stea şi acasă cu copiii.